Purcelușul supărăcios

Pe pajiștea însorită, trei purceluși alergau fericiți.  Cel  mai mic sărea și striga către frații lui:

-Prinde-mă , prinde-mă! alerga apoi puțin  și striga din nou: -Prinde-mă , prinde-mă!

Frații săi însă se jucau,  fără să îi acorde cea mai mică atenție. Supărat, purcelușul alergă către mama sa:

-Mamă, frații mei nu se joacă cu mine, nu vorbesc cu mine, se ascund când îi strig…..

– Încearcă să te joci frumos și să  fii un purceluș de treabă, îi spuse mama văzându-și în continuare de treburile ei.

Purcelușul cel  mai mic începu să plângă, dar nimeni nu a venit să îl aline.

–      O să le pară rău, o să vadă ei, am să plec în lumea largă, iar ei o să plângă după mine. Și mama o să-i pedepsească așa cum merită.

–      Porni la întâmplare la drum, spre pădurea din spatele casei, urmărind o gărgăriță ce zbura alene peste florile multicolore. Și ce frumos adia vâtul prin crengi, iar cerul era albastru , albatru…

Cărarea se terminase de mult, iar în jur, crengile se îndesiseră și îl zgâriau răutăcioase. Purcelușul realiză că se rătăcise, că zumzetul gâzelor încetase și că o  liniște înfricoșătoare  domnea până departe. Apoi o creangă trosni asurzitor. De după o movilă, două urechi au început să crească și un iepuraș pufos  îi apăru în față.

–      Ce cauți purceluș prin aceste locuri?

–      Caut un prieten de joacă.

–      Pe aici sunt doar iepurași, arici și câteva cârtițe. Dar acum sunt ascunse. În padure va fi  mare primejdie. Din depărtare se auzi un vaiet prelung , apoi o larma care se apropia parcă din toate părțile.

–        Mergi acasă purceluș, cât poți de repede! Fugi! Ascunde-te!

Iepurașul dispăru într-o clipă, iar purcelușul rămase locului, paralizat de spaimă. Nu știa încotro să fugă, inima îi batea să spargă pieptul, îi venea să țipe , iar picioarele îi deveneau din ce în ce mai moi. Deslușea  urlete, lătrat gros de câine, zgomote ce deveneau asurzitoare  pe măsură ce se apropiau.

–      Psss…..psss. Un sâsâit ciudat îi atrase atenția. Privi mirat și văzu în fața lui o adâncitură în deal, iar  de acolo, două mogâldețe îi făceau semene disperate să li se alăture. Purcelușul fugi speriat către adăpost. Nici nu intră bine, când o furtună de praf, frunze, crengi, animale, trecu pierzându-se în inima codrului.

După un moment de liniște se auzi:

–      Prâslea, ești bine? Ai văzut că te-am găsit. Dar știu că am jucat un “de-a v-ați ascunselea” de pomină. Și cei doi frați au început să râdă. Râse și purcelușul, puțin speriat, apoi rușinat îi urmă pe frații săi spre casă.

Sf. Puceluș supărăcios

Gărgărița fericită

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: